România. Ce model turistic s-a conturat după 1990?

În 1990, România intră în economia de piață cu o infrastructură turistică extinsă și cu un portofoliu de resurse neobișnuit de divers pentru regiune. Are litoral, munți, stațiuni balneare, Delta Dunării, orașe istorice, sate tradiționale, mănăstiri, castele și o rețea importantă de hoteluri, vile, cabane și baze de tratament.

Turismul există deja la scară mare, dar funcționează după regulile unei economii planificate. O parte importantă a cererii interne este organizată prin întreprinderi, sindicate și sistemul de turism social, iar investițiile, prețurile și distribuția nu sunt determinate de mecanismele unei piețe libere.

După 1989, acest sistem se schimbă într-un timp foarte scurt. Privatizarea, scăderea puterii de cumpărare, dispariția unor mecanisme de turism social și deschiderea frontierelor modifică simultan cererea și oferta. În plus, românii dobândesc ceva ce nu avuseseră în aceeași măsură înainte: posibilitatea reală de a compara vacanța din România cu una în Grecia, Turcia, Bulgaria, Ungaria sau Austria.

În următorii 35 de ani, România nu construiește turismul în jurul unui singur produs. Litoralul, muntele, balnearul, orașele, turismul rural, Delta și patrimoniul evoluează în paralel, cu ritmuri și rezultate foarte diferite.

Din această evoluție rezultă modelul pe care îl vedem în 2026: o industrie diversificată, predominant privată, dar susținută într-o proporție foarte mare de turistul român.

Punctul de plecare, o industrie construită pentru alte reguli

România socialistă investește semnificativ în turism. Litoralul Mării Negre este dezvoltat pentru volume mari, cu stațiuni construite sau extinse în special în anii 1960 și 1970. Mamaia, Eforie, Neptun-Olimp, Jupiter, Venus și Saturn concentrează hoteluri, restaurante și infrastructură de agrement.

Stațiunile balneare au un rol important. Băile Herculane, Băile Felix, Călimănești-Căciulata, Sovata, Covasna și Vatra Dornei combină tratamentul medical cu vacanța, într-un sistem în care biletele pot fi distribuite sau subvenționate prin întreprinderi și sindicate.

Valea Prahovei, Poiana Brașov și alte zone montane completează oferta, iar România primește și turiști internaționali, inclusiv pe litoral și în circuitele culturale.

Această infrastructură reprezintă un avantaj real în 1990, dar vine cu o problemă. O mare parte a ei a fost construită pentru un sistem economic care încetează să mai existe.

Anii '90 schimbă atât oferta, cât și turistul

Tranziția economică afectează direct turismul intern. Inflația, restructurarea întreprinderilor, șomajul și scăderea veniturilor reale reduc capacitatea unei părți a populației de a călători, iar vechile mecanisme instituționale de organizare a concediilor își pierd treptat importanța.

În același timp, procesul de privatizare a infrastructurii turistice este complicat. Unele proprietăți își găsesc investitori și sunt modernizate, altele trec prin ani de investiții insuficiente sau incertitudine.

Diferențele devin vizibile în special în stațiunile construite în jurul unor complexe hoteliere mari. Clădirile, bazele de tratament și infrastructura publică necesită capital pentru modernizare exact într-o perioadă în care economia trece printr-o restructurare profundă.

Dar se schimbă și clientul. După deschiderea frontierelor, turistul român începe să aibă acces la produse externe din ce în ce mai ușor. Pe măsură ce veniturile și conectivitatea cresc, comparația cu destinațiile din afara țării devine parte din funcționarea normală a pieței.

Turismul românesc nu mai concurează doar între Mamaia, Predeal și Băile Felix. Concurează și cu Bulgaria, Grecia, Turcia, Austria sau Ungaria.

În paralel apare un turism care nu exista la aceeași scară înainte de 1989

Transformarea anilor '90 nu înseamnă numai declinul sau privatizarea infrastructurii existente. Începe să apară și o ofertă nouă.

Pensiunile rurale și micile afaceri de familie se dezvoltă în Bran-Moieciu, Bucovina, Maramureș, Apuseni și alte regiuni. Casele, gospodăriile, gastronomia și tradițiile locale pot fi transformate în servicii turistice fără investițiile necesare construirii unui hotel mare.

Procesul este important deoarece schimbă geografia industriei. Turismul nu mai este concentrat numai în stațiuni planificate, hoteluri și baze de odihnă. Mii de proprietăți mici pot intra treptat pe piață.

În timp, satul românesc devine el însuși parte a produsului. Pentru o parte dintre vizitatori, mai ales cei internaționali, arhitectura tradițională, gastronomia, peisajul și contactul cu comunitatea locală sunt motive de călătorie, nu simple elemente complementare cazării.

Anii 2000 aduc investiții și o structură mult mai fragmentată a industriei

Pe măsură ce economia se stabilizează și crește, investițiile private devin mai vizibile. Apar hoteluri noi, o parte dintre proprietățile vechi sunt renovate, lanțurile internaționale își extind prezența în special în București și marile orașe, iar numărul pensiunilor și al unităților mici de cazare continuă să crească.

Internetul începe să schimbe distribuția. Ulterior, platformele de rezervări permit unei pensiuni din Transilvania sau Maramureș să ajungă direct la un client din Germania, Marea Britanie sau Statele Unite, fără să depindă exclusiv de contractul cu o agenție sau un tour operator.

Se conturează astfel o caracteristică importantă a turismului românesc actual. Infrastructura moștenită și oferta nouă coexistă, iar modernizarea se produce foarte diferit de la o destinație la alta și chiar de la o proprietate la alta.

Aderarea la Uniunea Europeană schimbă contextul

România intră în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Pentru turism, aderarea contează prin mobilitate, investiții, finanțări pentru infrastructură și patrimoniu și integrarea mai puternică în piața europeană.

Tot în 2007, Sibiu este Capitală Europeană a Culturii, alături de Luxemburg. Orașul primește o vizibilitate europeană importantă și își consolidează treptat poziția ca destinație culturală.

Cazul Sibiului arată și dezvoltarea unui produs care va deveni tot mai relevant după 2000: turismul urban.

Brașovul își consolidează poziția prin patrimoniu și apropierea de munte. Cluj-Napoca beneficiază de business, evenimente și cultură. Oradea investește în restaurarea patrimoniului și spațiului urban, iar Timișoara devine Capitală Europeană a Culturii în 2023.

Orașele ajung astfel să genereze propriile motive de călătorie, fără să mai funcționeze numai ca puncte de tranzit către alte atracții.

Transportul aerian deschide România

Extinderea transportului low-cost produce o altă schimbare majoră. București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Sibiu, Craiova și alte orașe dezvoltă conexiuni directe cu numeroase piețe europene.

O parte importantă a acestei rețele este susținută inițial de mobilitatea românilor care lucrează în străinătate. Dar aceeași infrastructură poate transporta și turiști.

Pentru un vizitator din Londra, Milano, Bruxelles sau Madrid, România devine considerabil mai accesibilă decât fusese în anii '90.

Conectivitatea rezolvă însă numai o parte a problemei. Un zbor poate aduce turistul la București, Cluj sau Sibiu. Pentru ca acesta să rămână mai mult și să combine mai multe regiuni sunt necesare transport intern, informații, produse și servicii care pot fi cumpărate ușor.

Transilvania capătă o identitate internațională puternică

Dintre regiunile României, Transilvania dezvoltă probabil cea mai recognoscibilă identitate pe piețele externe.

Asocierea cu Dracula există și continuă să producă vizibilitate, dar produsul turistic este mult mai larg. Brașov, Sibiu și Sighișoara, bisericile fortificate, satele săsești, peisajele rurale, gastronomia și patrimoniul arhitectural permit construirea unor circuite culturale și rurale.

Inițiativele de conservare și interesul internațional pentru patrimoniu și biodiversitate contribuie și ele la vizibilitatea regiunii. În ultimii ani apar produse care combină drumeția, ciclismul, gastronomia, satele și experiențele locale.

Transilvania demonstrează una dintre particularitățile modelului românesc: unele regiuni dezvoltă identități turistice mai clare decât destinația națională în ansamblu.

Litoralul urmează o evoluție diferită

Litoralul Mării Negre rămâne unul dintre cele mai mari produse turistice ale țării, dar după 1990 se dezvoltă diferit de litoralul bulgăresc.

În Bulgaria, tour operatorii internaționali, charterele și marile complexe all-inclusive contribuie la construirea unui produs puternic orientat către vizitatorul străin. În România, litoralul rămâne mult mai dependent de piața internă.

Hotelurile sunt privatizate, apar investiții noi, iar Mamaia se dezvoltă puternic prin hoteluri, apartamente și divertisment. Stațiunile din sud trec prin perioade diferite de stagnare, renovare și construcție.

Produsul rămâne însă foarte sezonier. Datele Eurostat pentru 2024 arată cât de pronunțată este dependența regională de piața internă: în regiunea Sud-Est, care include litoralul, turiștii români generează 96,5% dintre înnoptările în structurile turistice. 

Aceasta nu înseamnă că litoralul nu primește turiști străini. Arată însă că, după trei decenii de economie de piață, principalul său client continuă să fie românul.

Balnearul reprezintă una dintre marile continuități

Puține produse leagă la fel de direct turismul dinainte de 1989 de cel actual precum stațiunile balneare. Resursa nu dispare odată cu vechiul sistem de turism social. În unele destinații, infrastructura se modernizează și produsul evoluează către wellness și leisure. Băile Felix este unul dintre cele mai clare exemple, iar Sovata, Covasna și alte stațiuni atrag investiții hoteliere și dezvoltă produse mai apropiate de piața contemporană.

În alte locuri, modernizarea este mai lentă. Băile Herculane rămâne probabil cel mai cunoscut exemplu al contrastului dintre valoarea unei resurse turistice și dificultatea restaurării și integrării patrimoniului într-un produs coerent.

În 2026, turismul balnear este în continuare o prioritate oficială. OECD notează existența unei strategii dedicate, a unui plan de acțiune până în 2030 și a unei scheme prin care investițiile eligibile ale companiilor din zonele balneare pot primi sprijin de până la 50%, în limita a 200.000 de euro. 

România nu trebuie să descopere resursa balneară. Provocarea este modernizarea și repoziționarea ei pentru mai multe generații și tipuri de consumatori.

Delta Dunării funcționează după alte reguli

Delta Dunării nu poate fi dezvoltată după aceeași logică precum litoralul sau marile orașe. Ecosistemul fragil impune limite asupra volumului și tipului de activități turistice.

Oferta se dezvoltă în jurul excursiilor cu barca, observării păsărilor, pescuitului, gastronomiei și experiențelor în natură. Apar proprietăți premium și produse specializate, dar accesibilitatea și infrastructura rămân factori importanți.

Delta arată că nu orice resursă valoroasă trebuie transformată într-un produs de masă. În anumite destinații, capacitatea limitată și protejarea mediului fac parte din însăși valoarea produsului.

Voucherele de vacanță întăresc piața internă

Sistemul voucherelor de vacanță devine unul dintre cele mai importante instrumente de stimulare a cererii interne, mai ales după extinderea acordării lor în sectorul public.

Pentru că pot fi utilizate numai pentru servicii turistice din România, voucherele direcționează consumul către piața internă și susțin structurile clasificate. În același timp, consolidează o caracteristică deja existentă a industriei: dependența multor proprietăți și destinații de turistul român.

Voucherele nu creează această dependență. Turismul intern este important cu mult înaintea lor. Dar contribuie la susținerea unei piețe în care cererea domestică rămâne dominantă. Această structură se dovedește utilă în timpul următoarei mari crize.

Pandemia arată valoarea unei piețe interne mari

În 2020, restricțiile de călătorie produc o scădere brutală a turismului, iar vizitatorii internaționali dispar pentru perioade lungi.

Bucureștiul și orașele dependente de business și vizitatori străini sunt puternic afectate. Atunci când restricțiile permit deplasarea internă, muntele, litoralul, Delta și destinațiile rurale pot însă recupera o parte din cerere prin turiști români.

Piața internă funcționează astfel ca un amortizor. Este același avantaj observat, în forme diferite, în Polonia, Slovacia și Serbia.

Dar dependența de piața internă are și un revers. Când puterea de cumpărare scade sau românii aleg vacanțe externe, efectul se transmite rapid către industria locală.

După pandemie, structura pieței se vede și mai clar

În 2024, România înregistrează 12,2 milioane de turiști interni în structurile comerciale de cazare și aproximativ 2,4 milioane de turiști internaționali. Numărul vizitatorilor români este cu 14% peste nivelul prepandemic, în timp ce turismul internațional, deși crește cu 13,8% față de 2023, rămâne sub nivelul din 2019. Germania furnizează 10% dintre turiștii internaționali, Italia 9%, iar Israel 6%. 

Raportul dintre cele două piețe este una dintre caracteristicile fundamentale ale turismului românesc.

Datele Eurostat confirmă diferența față de media europeană. În primul trimestru din 2025, vizitatorii străini generează numai 20,1% dintre înnoptările din România. Germania și Polonia au ponderi comparabile, ceea ce arată că o piață internă dominantă nu este în sine o anomalie europeană. 

Diferența apare în capacitatea fiecărei țări de a transforma această piață internă într-o bază pentru un produs competitiv și pe piețele externe.

Românii înșiși călătoresc predominant în România

O altă statistică Eurostat completează imaginea.

În 2024, 90% dintre călătoriile turistice realizate de rezidenții României au ca destinație propria țară, cea mai mare pondere din Uniunea Europeană. Doar aproximativ 9% sunt călătorii către alte state UE. 

Cifra trebuie interpretată cu atenție. Ea nu înseamnă că românii nu călătoresc în străinătate, ci că numărul călătoriilor interne este foarte mare în structura totală a deplasărilor turistice.

Pentru industria românească, aceasta reprezintă o bază de clienți importantă. Dar nu garantează automat creșterea. Piața internă compară din ce în ce mai ușor prețul și calitatea serviciilor cu alternativele externe.

Schengen elimină una dintre bariere

România intră etapizat în spațiul Schengen. Controalele la frontierele aeriene și maritime interne sunt eliminate în martie 2024, iar de la 1 ianuarie 2025 dispar și controalele asupra persoanelor la frontierele terestre interne.

Pentru turism, schimbarea este relevantă în special pentru călătoriile rutiere din Europa Centrală și pentru circuitele care combină România cu Ungaria și Bulgaria.

Schengen reduce fricțiunea. Nu creează însă singur cerere turistică. Un turist care poate trece mai repede frontiera trebuie să aibă în continuare un motiv pentru a o trece.

România are acum o strategie națională până în 2035

În politica publică apare o schimbare importantă prin Strategia Națională pentru Dezvoltarea Turismului 2023–2035, realizată cu sprijinul Băncii Mondiale.

Viziunea oficială este ca România să devină până în 2035 o destinație cunoscută, de calitate, activă pe tot parcursul anului și construită în jurul patrimoniului natural și cultural. Documentul precizează inclusiv că accentul trebuie pus pe calitatea și diversitatea vizitatorilor, nu exclusiv pe numărul acestora. 

OECD identifică în 2026 trei direcții importante ale politicii turistice românești: dezvoltarea managementului la nivelul destinațiilor, dezvoltarea produselor, în special rural, cultural, balnear și ecoturistic, și promovarea internațională. 

Direcția este relevantă tocmai pentru că România nu are un singur produs dominant. Politica trebuie să lucreze cu mai multe tipuri de destinații care au probleme și piețe diferite.

Apar organizațiile de management al destinației

Una dintre cele mai importante schimbări instituționale recente este dezvoltarea OMD-urilor.

În 2026, OECD contabilizează 36 de organizații de management al destinației certificate în România: una regională, nouă județene și 26 locale. Dintre acestea, șapte OMD-uri județene și opt locale au apărut din 2024. Se lucrează și la dezvoltarea unei organizații la nivel național. 

Procesul este prea recent pentru a-i evalua rezultatele pe termen lung, dar încearcă să răspundă unei probleme structurale.

Hotelul, restaurantul, muzeul, ghidul, transportul, evenimentul și spațiul public aparțin unor actori diferiți. Turistul le percepe însă drept aceeași destinație.

Capacitatea acestor organizații de a transforma cooperarea formală în produse turistice reale va conta mai mult decât numărul lor.

Resursele încep să fie organizate în produse tematice

OECD inventariază în 2026 peste 150 de rute cultural-turistice recunoscute în România. Douăsprezece rute sunt sprijinite prin PNRR, iar nouă muzee și memoriale sunt incluse în programe de creare sau modernizare. România are și șase destinații de ecoturism desemnate. 

Din 2025 există și un program de recunoaștere a specializării tematice a satelor aflate în apropierea stațiunilor turistice, cu peste 200 de sate asociate unor teme precum gastronomia, viticultura, ciclismul, arta populară, natura, patrimoniul sau balneologia. 

Aceste inițiative sunt relevante, dar existența unei rute sau a unei etichete nu înseamnă automat existența unui produs turistic funcțional.

Pentru turist contează dacă traseul poate fi găsit, înțeles și parcurs, dacă atracțiile sunt deschise, dacă există transport, cazare, experiențe și informații și dacă toate acestea pot fi combinate fără efort disproporționat.

Diferența dintre resursă și produs rămâne una dintre temele centrale ale turismului românesc.

Turismul României în cifre

Pentru comparația cu celelalte state din serie, 2024 rămâne anul de bază.

România înregistrează 12,2 milioane de turiști interni și aproximativ 2,4 milioane de turiști internaționali în structurile comerciale de cazare. Piața domestică depășește nivelul din 2019, în timp ce turismul internațional nu revenise încă integral la nivelul prepandemic. 

În 2023, contribuția directă a turismului la economie este estimată de OECD la 38,6 miliarde lei, echivalentul a 2,4% din PIB. Sectorul reprezintă direct aproximativ 364.200 de locuri de muncă, respectiv 5,5% din ocuparea totală. În 2024, veniturile din călătorii reprezintă 13,3% din exporturile de servicii ale României. 

Aceste cifre descriu o industrie importantă, dar nu una de care economia națională depinde în maniera Croației. Avantajul este o vulnerabilitate mai redusă la șocurile turistice. Reversul este că turismul concurează cu numeroase alte sectoare pentru investiții publice, infrastructură și atenție politică.

Modelul turistic care s-a conturat

În 2026, România nu poate fi definită printr-un singur produs.

Litoralul și o mare parte a turismului montan sunt susținute predominant de piața internă. Turismul rural s-a dezvoltat prin mii de afaceri mici. București, Brașov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea și Timișoara generează forme diferite de turism urban. Balnearul combină infrastructura istorică, tratamentul și produse noi de wellness, iar Delta și destinațiile de ecoturism funcționează la altă scară și cu alte limite.

Transilvania are o notorietate internațională pe care multe alte regiuni nu o au. Bucureștiul este principala poartă aeriană, dar nu concentrează turismul internațional de leisure în maniera în care Budapesta o face în Ungaria sau Praga în Cehia.

Diversitatea este reală, dar produce și fragmentare. România are multe motive potențiale de călătorie, însă ele nu sunt întotdeauna conectate în produse care permit turistului să circule simplu între regiuni și să rămână mai mult.

Ce funcționează

Primul avantaj este chiar diversitatea. România poate genera călătorii pentru mare, munte, patrimoniu, natură, sate, orașe, gastronomie, wellness și evenimente. Nu trebuie să creeze artificial motive pentru extinderea sezonului.

Al doilea este piața internă. Cele 12,2 milioane de sosiri domestice raportate pentru 2024 oferă industriei o bază de cerere pe care destinații mult mai dependente de turiștii internaționali nu o au. 

Există și produse regionale care au căpătat identitate proprie. Transilvania, Bucovina, Maramureș și Delta Dunării pot genera călătorii independent de existența unui brand național foarte puternic.

Sectorul privat demonstrează și o capacitate importantă de adaptare. O mare parte din oferta actuală de pensiuni, boutique hotels, restaurante, tururi, experiențe și activități nu este moștenită din sistemul anterior. A fost construită după 1990 de antreprenori.

În același timp, aderarea la UE, dezvoltarea conectivității aeriene, infrastructura rutieră și intrarea în Schengen reduc treptat dezavantajul accesibilității.

Unde apar problemele

Dependența foarte mare de piața internă este simultan avantaj și vulnerabilitate. Când veniturile românilor sunt sub presiune, sistemul voucherelor se modifică sau diferența percepută dintre prețurile din România și alternativele externe crește, industria resimte rapid schimbarea.

A doua problemă este transformarea resurselor în produse. România poate avea o mănăstire, un sat, o rezervație naturală și un producător local la câteva zeci de kilometri distanță, fără ca acestea să formeze automat o experiență turistică ușor de cumpărat.

A treia este inegalitatea infrastructurii și serviciilor. Investiția privată poate produce o proprietate foarte bună într-o destinație în care transportul, spațiul public, semnalizarea sau alte servicii nu evoluează în același ritm.

Există și o problemă de distribuție a cererii. Eurostat arată că în 2024 turiștii interni generează 96,5% dintre înnoptările din regiunea Sud-Est și 95,8% în Sud-Vest.  În același timp, la nivelul întregii Uniuni Europene, aproape jumătate dintre înnoptările din 2024 sunt generate de vizitatori internaționali. 

România operează astfel într-o piață europeană foarte internaționalizată, dar propriul produs rămâne orientat predominant către consumatorul intern.

Ce ne spun celelalte țări despre România

Privită după celelalte articole ale seriei, România nu apare ca o excepție și nici ca o destinație care trebuie să copieze un singur model.

Bulgaria arată avantajele și limitele construirii unui litoral orientat către volum internațional. Croația demonstrează puterea unei resurse dominante, dar și problemele care apar când succesul se concentrează excesiv în aceeași regiune și același sezon.

Cehia arată cât de mult poate trage o capitală turistică întreaga destinație, iar Ungaria combină forța Budapestei cu o resursă termală dezvoltată sistematic. Slovenia demonstrează cum natura poate fi transformată într-un produs coerent și legată de standarde de sustenabilitate. Slovacia încearcă să reducă dependența muntelui de sezonul de schi.

Polonia oferă probabil comparația structurală cea mai interesantă. Are o piață internă puternică, un teritoriu mare și un portofoliu divers, fără să depindă de un singur produs turistic.

Serbia arată cum orașele, evenimentele, balnearul, muntele și piața regională pot construi împreună o industrie relativ echilibrată, iar Albania demonstrează viteza cu care accesibilitatea și prețul pot genera cerere, dar și presiunea pe care creșterea rapidă o poate crea asupra infrastructurii.

Niciunul dintre aceste modele nu poate fi transferat integral în România. Fiecare țară lucrează cu propria geografie, propriile piețe și propria istorie.

România nu trebuie să aleagă între mare, munte, sate și orașe

Poate cea mai importantă concluzie a comparației este că România nu are nevoie neapărat de un singur produs care să explice întreaga țară.

Un turist nu cumpără „diversitatea României”. Cumpără patru zile în Transilvania, un weekend la Sibiu, o vacanță la mare, un circuit prin Bucovina, câteva zile în Delta Dunării, o experiență de wellness sau un traseu prin Carpați.

La nivel național, diversitatea este un avantaj. La nivel comercial, trebuie împărțită în produse suficient de clare încât să poată fi găsite, înțelese, rezervate și combinate.

Strategia națională merge, cel puțin la nivelul obiectivelor, într-o direcție compatibilă cu această realitate. Nu propune reducerea României la un singur produs, ci dezvoltarea turismului rural, cultural, balnear și ecoturistic, îmbunătățirea managementului destinațiilor și creșterea calității. 

De la infrastructură la produs

În 1990, România moștenește o industrie construită pentru economia planificată. Primul deceniu aduce restructurarea cererii, privatizarea și degradarea unei părți a infrastructurii, dar și apariția turismului rural și a antreprenoriatului privat.

Anii 2000 aduc investiții, internet, noi hoteluri și dezvoltarea orașelor. Integrarea europeană și transportul low-cost schimbă accesibilitatea, iar ulterior apar produse construite în jurul experiențelor, gastronomiei, naturii și activităților.

Piața internă rămâne însă firul care traversează toate aceste etape. Chiar și în 2024, după aderarea la UE, dezvoltarea transportului aerian și creșterea vizibilității internaționale, România înregistrează de aproximativ cinci ori mai mulți turiști interni decât internaționali în structurile comerciale de cazare. 

Acest lucru nu înseamnă că România nu are un model turistic. Din contră, după 35 de ani, modelul este destul de clar: o piață puternic domestică, cu numeroase produse regionale dezvoltate în paralel și cu niveluri foarte diferite de maturitate și vizibilitate internațională.

Provocarea următoarei etape nu este descoperirea unor noi resurse. România are deja mai multe decât poate transforma simultan în produse competitive.

Miza este organizarea lor mai bună, creșterea calității și construirea unor motive de călătorie care să determine turistul român sau străin nu doar să ajungă la destinație, ci să rămână mai mult, să consume mai multe servicii și să aibă motive să revină.

În acest sens, România ajunge la aceeași întrebare pe care, în forme diferite, am întâlnit-o în aproape toate țările acestei serii: nu doar ce resurse are o destinație, ci cât de bine reușește să le transforme în turism.

Acest articol face parte din seria MM View Evoluția turismului în fostele state socialiste după 1990. În articolul-cadru analizăm punctul de plecare comun al acestor țări, metodologia seriei și contextul în care comparăm cele zece trasee de dezvoltare turistică, de la Albania și Croația până la Polonia, Ungaria și România.

FOTO: Delta Dunării, România